e-DiriginteDeSantier.ro Arata Meniul

Diriginte... pe hartie!

Nu de putine ori am primit propunerea de a fi diriginte de santier... pe hartie. Despre ce vorbesc? Simplu... exista beneficiari care nu doresc un diriginte de santier in adevaratul sens al cuvantului, care sa urmareasca calitatea executiei lucrarilor ci doar un diriginte care sa le intocmeasca procesele verbale necesare intocmirii cartii tehnice a constructiei si obtinerii receptiei lucrarilor din partea primariei. Nu vreau sa par radical sau sa epatez prin corectitudine dar aceste persoane mi se par putin "inconstiente" si cred usor de manipulat. Acest articol este scris pentru acest tip de beneficiari carora vreau sa le prezint punctul meu de vedere legat de acest concept de "diriginte... pe hartie". Oameni buni, cand investiti o groaza de bani intr-o casa, in care veti locui impreuna cu familia si in care vreti sa va simtiti in siguranta in caz de un cutremur major, casa care ar trebui sa fie "caminul" dumneavoastra, si mai ales in situatia in care nu sunteti de profesie si nu aveti cunostintele necesare in domeniul constructiilor, nu va "zgarciti" la un diriginte de santier... e spre binele dumneavoastra cred eu! Stiu ca toti beneficiarii vor sa obtina costuri cat mai reduse cand vine vorba de construirea casei dar ii indemn pe toti sa isi faca un calcul simplu ... cat reprezinta proiectarea si consultanta tehnica pe perioada executiei ( dirigentie de santier ) raportat la valoarea totala a investitiei? va raspund tot eu, atat in calitate de diriginte de santier cat si in calitate de proiectant: pentru o casa de 200 de mp, parter si etaj, un proiect bine facut, care va duce la costuri bune de executie si nu va ridica probleme tehnice, costa intre 1500 si 2000 Euro. Pentru partea de dirigentie de santier, o astfel de casa se ridica "la rosu" in maxim 3 luni, ceea ce inseamana pentru un pret de 250 Euro / luna un total de 750 Euro. Cumulat, valoarea lucrarilor de proiectare si de dirigentie de santier, se ridica la valoarea de 2250 Euro. Valoarea casei la rosu, pentru suprafata de 200 mp, estimez ca se ridica in jurul valorii de 30000 de euro ( pentru o casa bine facuta, cu materiale de calitate si executata de oameni priceputi, fie in regie proprie, fie de o firma specializata ). In concluzie, procentul ar fi de 7.5%. Daca mergem mai departe si estimam valoarea totala a casei, "la cheie", ajungem la suma de 80-90.000 euro, ceea ce inseamana ca serviciile de proiectare + dirigentie de santier reprezinta un procent maxim de 2.8%. Ma intreb si eu... vi se pare mult acest procent pentru avea garantia ca veti locui intr-o casa sigura, executata corect si cu materiale de buna calitate ? Mie unul nu ... Trebuie sa stiti ca pe langa proiectant si executant, si dirigintele de santier este direct raspunzator pentru calitatea executiei lucrarilor... deci, daca va angajati un diriginte de santier corect care nu doar sa va semneze niste hartii aiurea si habar sa nu aiba ce exact s-a intamplat cu executia acelei case, puteti sta linistiti ca sigur va face treaba buna ! Imi place sa cred ca un om cu capul pe umeri, cu moralitatea intacta, nu isi va pune stampila si nu va semna toate "mizeriile" facute de diferiti "neica nimeni" care se dau rotunzi ca stiu sa faca case... din pacate am tot vazut multe "tampenii" facute pe santiere iar realitatea mi-a demonstrat ca exista printre noi si astfel de personaje. Sfatul meu este unul ferm : feriti-va de astfel de personaje, care nu fac altceva decat sa va ia banutii si pe care nu ii intereseaza nici cat de putin cum anume s-a construit casa dumneavoastra... ganditi-va ca in cazul in care se va intampla ceva cu casa dumneavoastra la un cutremur sau pur si simplu dupa trecerea anilor... ce veti face? Veti ajunge la proces cu acel personaj, proces care costa timp si multi multi bani, iar in final probabil sentinta nu va fi de partea dumneavoastra... Nu faceti rabat de la calitate si nu va luati dupa sfaturile asa zisilor constructori care le stiu pe toate si sunt cei mai buni si mai destepti... ganditi-va ca un proiectant sau un diriginte de santier este totusi un om cu studii superioare, care a invatat si s-a chinuit sa obtina diplomele si atestarile pe care le are, si care nu ar trebui "bagat in aceeasi oala" cu toti bucatarii si tractoristii care construiesc astazi in Romania. Nu ascultati sfaturile acestor "meseriasi" si adresati-va unor oameni calificati, cu pregatire si experienta in domeniu, pentru a obtine "o casa ca pentru dumneavoastra"...

Sunt de acord sa apar in statisticile de la Google Analytics. DANU Termeni si Conditii