e-DiriginteDeSantier.ro Arata Meniul

Pret diriginte de santier

Activitatea de dirigentie de santier reprezinta defapt un serviciu prestat de catre un diriginte de santier autorizat pentru beneficiarul unei investitii, in vederea asigurarii calitatii executiei lucrarilor, respectarii proiectului si folosirii materialelor cerute de catre proiectant in documentatie. Activitatea de dirigentie de santier se desfasoara in baza unui contract de prestari servicii, in baza unor prevederi si atributii contractuale agreeate de ambele parti. Asadar, activitatea de diriginte de santier are un pret stabilit inainte de inceperea lucrarii intre diriginte si beneficiar, functie de volumul de munca si de deplasarile necesare urmaririi investitiei cat si de sarcinile dirigintelui pe perioada desfasurarii contractului.

Cum se stabileste un pret pentru un diriginte de santier? ... simplu din punctul meu de vedere. Dupa ce aveti din partea proiectantului un proiect complet, verificat de catre verificatori atestati pe specialitati ( dupa caz, acolo unde se impune ) si impreuna cu autorizatia de construire, predati documentatia catre un diriginte de santier pentru analizare si pentru intocmirea unei oferte. Oferta va fi direct influentata de factorii enumerati mai sus la care se adauga urmatorii : distanta pana la amplasament, complexitatea lucrarii dar si "prestigiul" celui pe care il solicitati ca diriginte de santier. In conditiile actuale ale pietii constructiilor, un pret decent pentru ca un diriginte de santier sa desfasoare activitatea de dirigentie in conditii normale, morale, corecte si legale ar avea valori cuprinse intre 250 euro si 400 euro pe luna pentru o lucrare de complexitate medie, in raza de actiune a activitatii dirigintelui, doua maxim trei deplasari pe santier saptamanal si sarcini obisnuite activitatii sale.

Exista un factor pe care vreau sa il subliniez in alegerea unui diriginte de santier si anume categoria de importanta a constructiei pe care o stabileste proiectantul si pentru care dirigintele de santier trebuie sa fie autorizat. Nu sunt rare cazurile cand un diriginte de santier autorizat pentru domeniul 2.1- categoria D de importanta, presteaza servicii de dirigentie de santier pentru constructii deimportanta normala, incadrate in categoria C de importanta, lucru mai putin legal... asadar verificati cu cine lucrati. Puteti gasi pe site-ul Inspectoratului de Stat in Constructii : www.isc-web.ro lista cu dirigintii de santier autorizati pe categorii de importanta.

    Incadrarea constructiilor in categorii de importanta se face conform HG 766/1997 astfel :
  • Categoria A de importanta - constructii de importanta exceptionala

    Clasa de importanta I ( conform normativ P100-2006)- cladiri cu functiuni esentiale, a caror integritate pe durata cutremurelor este vitala pentru protectia civila; statiile de pompieri si sediile politiei; spitale si alte constructii aferente serviciilor sanitare care sunt dotate cu sectii de chirurgie si de urgenta; cladirile institutiilor cu responsabilitate in gestionarea situatiilor de urgenta, in apararea si securitatea nationala; statiile de producere si distributie a energiei si/sau care asigura servicii esentiale pentru celelalte categorii de cladiri mentionate aici; garajele de vehicule ale serviciilor de urgenta de diferite categorii; rezervoare de apa si statii de pompare esentiale pentru situatii de urgenta; cladiri care contin gaze toxice, explozivi si alte substante periculoase.

  • Categoria B de importanta - constructii de importanta deosebita

      Clasa de importanta II ( conform normativ P100-2006) - Cladiri a caror rezistenta seismica este importanta sub aspectul consecintelor asociate cu prabusirea sau avarierea grava:
    • cladiri de locuit si publice avand peste 400 persoane in aria totala expusa
    • spitale, altele decat cele din clasa I, si institutii medicale cu o capacitate de peste 150 persoane in aria totala expusa
    • penitenciare
    • aziluri de batrani, crese
    • scoli cu diferite grade, cu o capacitate de peste 200 de persoane in aria totala expusa
    • auditorii, sali de conferinte, de spectacole cu capacitati de peste 200 de persoane
    • cladirile din patrimoniul national, muzee etc.
  • Categoria C de importanta - constructii de importanta normala

    Clasa de importanta III ( conform normativ P100-2006) - Cladiri de tip curent, care nu apartin celorlalte categorii

  • Categoria D de importanta - constructii de importanta redusa

    Clasa de importanta IV ( conform normativ P100-2006) - Cladiri de mica importanta pentru siguranta publica, cu grad redus de ocupare si/sau de mica importanta economica, constructii agricole, locuinte unifamiliale.

    Conform - Anexa 2 HG 766 / 1997 va prezint urmatoarele exemplificari :
    CATEGORII DE IMPORTANTA A CONSTRUCTIILOR- Lista exemplificativa -
    • Categoria de importanta A - Constructii de importanta exceptionala
      • Constructii cu functiuni deosebit de importante, a caror neindeplinire implica riscuri majore pentru societate si natura, pe zone foarte extinse.
        Exemple: reactoare nucleare, baraje inalte sau amplasate pe terenuri dificile, cu zone intens populate in aval.
      • Constructii cu caracter de unicat, cu valoare deosebita de patrimoniu.
        Exemple: ansambluri si cladiri de cult sau alte monumente de arhitectura propuse pentru a fi inscrise in patrimoniul cultural mondial.
    • Categoria de importanta B - Constructii de importanta deosebita
      • Constructii cu functii importante, a caror neindeplinire implica riscuri majore pentru societate si natura, pe zone limitate.
        Exemple: constructii din industria chimica; cai ferate, sosele, poduri, porturi si aeroporturi de interes national; baraje pentru acumulari mari de apa; constructii social-culturale cu aglomerari mari de oameni; statii de emisie de radio si televiziune.
      • Constructii cu valoare deosebita de patrimoniu sau care adapostesc asemenea valori.
        Exemple: monumente de arhitectura, situri istorice, muzee, arhive si biblioteci de importanta nationala
    • Categoria de importanta C - Constructii de importanta normala
      • Constructii cu functii obisnuite, a caror neindeplinire nu implica riscuri majore pentru societate si natura.
        Exemple: cladiri de locuinte cu mai mult de doua niveluri; constructii industriale si agrozootehnice curente; constructii social-culturale care nu intra in categoriile de importanta A si B.
      • Constructii cu caracteristici si functiuni obisnuite, dar cu valori de patrimoniu.
        Exemple: cladiri de cult; muzee de importanta locala.
    • Categoria de importanta D - Cladiri de importanta redusa
      • Constructii cu functii obisnuite, a caror neindeplinire afecteaza un numar redus de oameni.
        Exemple: cladiri de locuinte parter sau parter si un etaj; dependinte gospodaresti; constructii provizorii.

    In concluzie, daca proiectantul incadreaza o casa in categoria C de importanta, va trebui sa contractati un diriginte care sa fie autorizat cel putin pentru categoria C de importanta - domeniu de autorizare 2.2 , sau o categorie superioara.

    Un diriginte de santier autorizat pe domeniul 2.1 - categoria D de importanta nu are dreptul legal sa presteze servicii de dirigentie de santier pentru acea structura. Alegeti intelept cine va fi diriginte de santier, cine va va reprezenta in relatia cu executantul lucrarii si cine va va sustine interesele pentru buna desfasurare a executiei si obtinerea unui "produs" de calitate.

Sunt de acord sa apar in statisticile de la Google Analytics. DANU Termeni si Conditii